Nu degeaba ni se spune că toate lucrurile în viață se întâmplă la timpul potrivit. Timpul potrivit e relativ și diferit pentru fiecare dintre noi. La fel cum viața de mamă e diferită pentru fiecare mamă.
În cazul meu cred că e cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla. Sunt mamă la 35 de ani și mă simt ca la 25. Mă uit în oglindă și parcă nu îmi văd vârsta reală. Mă simt mai tânără și mai plină de poftă de viață, de parcă viața mea abia acuma începe – și da, chiar așa e. Și mă întreb de ce conform certificatului meu de naștere am 35? Așa o fi la toată lumea? Am atâta energie și voie bună, mii de idei care îmi vin în minte…
Știu că trăirile mamelor nu se aseamănă între ele, văd asta în poveștile prietenelor mele mămici. S-au schimbat multe lucruri în viața mea in ultimii doi ani. Dar cel mai mult s-au schimbat în ultimul an, de când a apărut bebe.
Mă uit în urmă și îmi amintesc de perioada în care numai ideea de a fi mamă părea imposibilă. De ce? Pentru ca de fiecare dată când mergeam la un control medical mi se spunea că nu voi putea avea copii din cauza problemelor mele medicale. Copilul meu a fost o minune. Așa am început să am încredere în minuni, mai mult ca niciodată. Și în faptul că imposibilul poate fi posibil.
Copilul meu acum este cel care îmi dă forță să trec prin orice provocări. Primul lui an din viață a coincis totodată cu momente delicate în familia noastră. A fost anul în care mi-am pierdut tatăl, lucru care a creat un dezechilibru major emoțional – și nu numai – în familia noastră. A fost anul în care am petrecut mai mult timp în Suceava, orașul meu natal, decât am petrecut în ultimii 17 ani de când am plecat de acasa. Am realizat mai mult ca niciodată ce dor îmi era să fiu acasă, ce dor îmi era de propria mea copilărie… Și m-a durut mai mult ca niciodată ca o dată cu tatăl meu s-a stins parcă și o parte din mine. Și nu e ușor să îmi revin…
Însa el, copilul meu, îmi dă forță să merg înainte. Mă bucur de fiecare clipa cu el, de fiecare zambet, de fiecare moment. Citisem la un moment dat că “Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor” -Feodor Dostoievski
Retrăiesc prin copilul meu lucruri uitate, am început să apreciez mai mult lucrurile simple. A început să mă sperie trecerea timpului. Când oare au trecut 35 de ani?
O dată mămicia am început parcă o altă viață.