Îmi amintesc momentul în care am început să scriu prima oară pe acest blog. Eram atât de entuziasmată, o perioadă am fost chiar foarte activă și apoi m-am oprit. De ce m-am oprit? Din lipsă de timp… Din lipsă de focus… Din faptul că făceam prea multe lucruri în același timp… Din faptul că nu am pornit la drum cu un plan clar și că am lăsat cotidianul să mă fure. Scuzele sunt multe, dar nu vreau să mă focusez pe scuze.
Acest blog a început ca o călătorie. În momentul în care l-am creat în capul meu aveam un plan, o direcție. Îmi doream să fie un blog colaborativ, să scriu pe el împreună cu câteva prietene dragi, să inspirăm lumea împreună. Am ajuns într-un final să fiu singura care scrie pe el, prietenele mele fiind prinse la rândul lor cu diverse… În cazul meu aveam emoții că nu mă voi putea ține de el cum trebuie și chiar așa s-a întâmplat. Nu am fost tocmai cea mai perseverentă în acțiune. Începusem să împărtășesc din călătoriile mele, din experiențele mele… Până când la un moment dat m-am aglomerat atât de mult încât nu am mai găsit timp să scriu nici eu.
De atunci și până în prezent s-au schimbat multe lucruri în viața mea. Atât de multe încât acum când am revenit am realizat că eu cea de acum nu mai sunt aceeași cu eu cea de acum trei ani – lucru absolut normal. Cumva, în toată această perioadă m-am tot gândit să revin, să scriu. Însă simțeam că nu mă mai regăsesc în direcția inițială pe care mi-o imaginasem la început pentru blogul meu. Prin urmare simt că e nevoie de o schimbare inclusiv în direcția și în tematica abordată.
Care sunt schimbările majore care mi-au dat reset la nivel personal?
În primul rând faptul că am devenit mămică 😛 Cine s-ar fi gândit atunci că se va întâmpla acest lucru? A fost o minune care a apărut în viața mea într-un moment în care nu m-am așteptat, dar care mi-a adus cea mai mare bucurie. O minune la propriu, deoarece îmi doream copii dar știam că nu pot avea. Mintea mea era blocată în această idee pentru că așa mi-au spus în repetate rânduri diferiți medici. Dar despre toate aceste aspecte într-un alt articol.
Azi vreau doar să anunț că voi scrie aici și despre o altă latură a călătoriei mele: noua etapă a vieții prin care trec acum, diferite aspecte ale mămiciei, vacanțele cu bebe, noi provocări și mai vedem…
În mod clar voi da un refresh la informație și sper ca cele împărtășite să fie utile și să încânte cititorii.
De asemenea vă rog să mă scuzați în avans dacă v-a bulversat schimbarea stilului de a scrie. Veți găsi probabil articole cu sau fără diacritice. Eram împotriva diacriticilor în momentul în care am început blogul – pentru că nu voiam să îmi bat prea mult capul și cu acest aspect. Nu pot spune că sunt încântată acum de ideea de a scrie cu diacritice, însă am decis să o fac totuși. Nu știu dacă voi avea timp să revin pe articolele din trecut să le aduc “la zi” din punct de vedere al formatului cu diacritice al conținutului. We’ll see.
Dacă îmi mai scapă greșeli pe ici pe colo, please forgive me! Nu e intenționat și uneori îmi scapă fără voie de la oboseală, pentru că obișnuiesc să scriu la ore târzii.
Dacă tu, persoana care citește acest articol, ai sugestii pentru mine, le aștept cu drag.