12 Octombrie 2018 – Ziua magică în care s-a născut copilul meu. Ziua în care am început o nouă etapă, absolut minunată! Aș vrea uneori să mă pot plânge de cât de mult s-a schimbat viața mea de atunci, dar nu pot. Pentru că sincer, pentru mine mămicia este minunată.
Nu știu dacă este vorba despre pozitivismul meu exagerat, nu știu dacă este vorba despre capacitatea mea de a-mi îndrepta atenția doar către partea plină a paharului. Nu știu dacă este vorba de noroc. Pur și simplu, mă simt extraordinar de fericită în această nouă ipostază.
E adevarat că s-au dat peste cap toate prioritățile mele și că nu mai pot face toate lucrurile ca înainte. Însă în cazul acțiunilor mele, nu am schimbat decât modul de organizare al timpului. În rest fac tot posibilul să mă bucur în continuare de lucrurile care îmi fac plăcere: merg în continuare în vacanțe, reușesc să citesc, merg la traininguri de dezvoltare personală. Și nu, nu am parte de ajutor, nu mi-am luat bonă, nu am renunțat la micile mele plăceri.
Bebe doarme toată noaptea, stă în permanență cu mine, îl iau cu mine peste tot, mă bucur pe deplin de prezența lui pentru că practic el a devenit partenerul meu în toate activitățile mele.
Încă de la o luna și un pic am început să îl port cu mine peste tot: la cumpărături, la plimbare, la evenimente mici, la evenimente mari. La 5 luni am fost deja cu el în prima vacanță, în Paris, la Disneyland și evident am zburat cu avionul (promit că voi reveni cu un articol special pe tema aceasta). De ceva vreme fac cu el naveta între București și Suceava. Peste tot unde mă duc îl iau cu mine în marsupiu.
Cum reușesc?
- Cu un calm desăvârșit – pentru că indiferent de ce provocări apar – de ce să mă stresez? Consider că agitația nu ajută la nimic, iar liniștea mea e mai importantă ca orice.
- Cu multă răbdare – pentru că nu mă grăbește nimeni nicăieri, consider că este timp pentru toate.
- Cu gândul că bebe e partenerul și susținătorul meu în toate – pentru că e și normal să fie așa.
- Cu mentalitatea că un bebe nu e un obstacol și un motiv de a renunța a mai face lucrurile pe care le vrei – pentru că nu văd de ce ar trebui să fie altfel.
- Cu mindset-ul că un copil nu e un glob de cristal, prin urmare nu am de ce să stau mereu cu frica să nu pățească ceva.
Sunt multe lucruri de spus. Cert este că eu am ales să mă focusez pe tot ce e mai bun și mai frumos în viața mea, indiferent de provocări. Și cred că această stare de spirit cumva se transmite și celui mic. Numai când mă uit la chipul lui de îngeraș îmi amintesc de faptul că el reprezintă o minune și îmi dă tăria să merg mai departe. El e motivul pentru care călătoria mea în sine a devenit mai picantă, mai interesantă. Liniștea mea se transmite lui, nu degeaba se spune “copii liniștiți => părinți fericiți”.
De aceea sunt în acest moment recunoscătoare pentru fiecare clipă de bucurie din viața mea, pentru fiecare zi în care deschid ochii și îi văd zâmbetul, pentru tot ceea ce am realizat până acum, pentru toate bucuriile, trăirile și realizările care ne așteaptă.
