Povestea mea a inceput cu o joaca, cu visul de a schimba lumea… de a aduce o schimbare pozitiva in jurul meu, “to matter” cum ar zice o persoana pe care o apreciez mult ca si mentor.
Calatoria mea a inceput devreme… cred ca din momentul in care am inceput sa citesc. Citeam extraordinar de multe carti cand eram copil, eram fascinata de cunoastere, de povestile inspirationale cu supereroi.
Imi cautam propriul rol pozitiv in lume. Si pentru ca nu stiam cum sa incep m-am gandit ca voluntariatul ar fi un start bun… O scuza si mai buna pentru a-mi umple timpul cu o activitate utila si distractiva pentru mine…
Si am inceput de devreme, la 12 ani… cand am intrat ca voluntar in prima organizatie de care am auzit si care primea copii… asa am devenit unul dintre Cercetasii Romaniei 😀 . M-am identificat perfect cu sloganul lor intrucat asta imi doream si eu – sa creez o lume mai buna.
Intamplarea face ca tot atunci l-am cunoscut pe cel care actualmente imi este sot. Se pare ca datorita acelei decizii s-a schimbat si lumea mea. Nu aveam cum sa stiu asta atunci. Am descoperit multi ani mai tarziu pentru ca ne-am reintalnit abia dupa ce am terminat facultatea.
Intre timp am facut mult voluntariat. Intai pentru liceul in care am invatat, contribuind la revista scolii si implicandu-ma in tot ce tinea de organizarea de piese de teatru sau alte evenimente.
Pe masura ce trecut timpul am inceput sa ma implic tot mai mult. Voluntariatul m-a acaparat, entuziasmul meu s-a transformat intr-o sete continua de a contribui ceva mare.
Am ajuns intamplator sa fac Administratie Publica, habar nu aveam cu ce se mananca domeniul si cu ce o sa ma ajute in momentul in care am dat la aceasta facultate. Am ajuns acolo pentru ca se presupunea ca va deveni un trend si pentru ca voiam sa plec de acasa, sa nu mai stau cu parintii (visul orcarui student). Si aici am descoperit o organizatie studenteasca proaspat infiintata. Era la inceput de drum si setea mea a crescut. Visam la crearea unei structuri puternice si la ieea de a concepe si a coordona proiecte de succes, de a aduce inovatie si dezvoltare intr-un domeniu pe care altii il considerau pierdut. Eu insa doream sa las in urma „CEVA” care sa aminteasca de faptul ca am trecut pe acolo; mi-am dorit ca numele meu sa constituie o etapa esentiala in istoria organizatiei din care am facut parte.
Ce a urmat a fost WOW: optimismul, speranta, entuziasmul oamenilor pe care i-am cunoscut, proiectele in echipa, experienta in sine… Am crezut intr-un ideal care mi-a marcat studentia, care m-a cladit ca membru al unei echipe deosebite si ulterior ca lider in cadrul acesteia.
Nu a fost suficient. M-am implicat in proiectele cu finantare Europeana a unei fundatii. Mergeam de nebuna prin sate si comune sa vorbesc cu oamenii, sa organizam dezbateri despre impactul pe care il va avea UE in comunitate.
Tot nu a fost suficient. Daca nu eram in actiune nu eram eu. Nu dormeam cu noptile, cu gandul la ce proiecte sa mai fac. In vacantele de vara m-am implicat in activitatea a doua institutii publice, incercand sa trec prin cat mai multe departamente, sa inteleg ce se intampla acolo, sa vad cum as putea sa contribui la activitatea lor.
Dar cand facultatea s-a terminat a trebuit sa revin la realitate. Aud si acum cuvintele alor mei: “trebuie sa te angajezi, sa ai un job serios”, “trebuie sa poti si tu sa iti faci un credit si sa iti iei o casa – ca altfel in ziua de azi nu se mai poate”, “trebuie sa te mariti ca trece viata pe langa tine”.
Nu au venit toate in aceasta ordine. Ideea e ca o data ce s-a terminat facultatea s-a rupt filmul si pentru o perioada am incetat sa visez. Trebuia sa fiu cu picioarele pe pamant si trebuia sa ma opresc din calatoria mea – vorba aia trebuia sa ma asez la casa mea. Iar ca sa pot face asta a trebuit sa las in urma tot.
Am luat-o de la 0, alt oras. M-am mutat in capitala. Si aici am inceput o alta poveste. Povestea in care m-am transformat in robotel si in care mi-am pus visurile pe hold pentru 8 ani de zile.
De doi ani jumate am reinceput calatoria. De aproape un an si ceva am revenit la visul meu – visul de a schimba lumea. Inca nu stiu 100% clar cum voi face acest lucru, la randul meu sunt intr-o cautare. Dar sunt convinsa ca asa cum multe dinrte punctele de pana acum s-au conectat, asa va fi si mai departe.
Deocamdata ma bucur din plin si sunt profund recunoscatoare pentru aceasta calatorie si pentru toti oamenii frumosi din jurul meu, incepand cu sotul meu si cei foarte apropiati mie.